Actualitatea ambasadei

Compania românească Tudor Tech SA investeşte peste 45 milioane CHF şi creează 120 noi locuri de muncă în Elveţia

În data de 19 septembrie 2014, Ambasadorul României în Elveţia a participat la ceremonia oficială de lansare a proiectului investiţional al companiei româneşti Tudor Tech SA, la Saint-Imier,  localitate din cantonul Berna. 

Tudor Tech SA este cea mai importantă investiţie românească din Elveţia, ridicându-se la o valoare de peste 45 milioane CHF, pe o perioadă de 5 ani.  Tudor Tech SA va crea peste 120 de locuri de muncă în regiunea Jura berneză.

Societatea românească Tudor Tech SA, al cărui Preşedinte – director general  este Mircea Tudor, va construi, la Saint-Imier o unitate de producţie unde se vor produce scannere pentru avioane. Lucrările de construcţie a fabricii vor începe, în această toamnă unde, pe un teren de 10 000 m2, suprafață achiziționată de societatea  românească de high-tech de la Primăria orașului Saint-Imier, se va ridica o clădire din categoria «zero CO2». La sfârșitul anului 2015, Tudor Tech SA va începe să producă scannerul pentru avioane, «Roboscan Aeria» și va începe comercializarea sa în întreaga lume.

«Roboscan Aeria», este un sistem unic de imagistică pentru avioane, capabil să detecteze microfisurile existente în structura unui avion și prezența, în interiorul acestuia a drogurilor,  armelor sau a  mărfurilor de contrabandă. Integrat într-un container amplasat pe un camion, «Roboscan Aeria», poate scana, datorită unui braț mobil, un avion, în totalitate, în 2 minute.

Tudor Tech SA a introdus în cantonul Berna o ramură a tehnologiilor de vârf. Angajaţii societății vor putea beneficia de know-how-ul românesc, la care se va adăuga expertiza elveţiană din domeniile industriei de precizie, telecomunicațiilor, informaticii și micro-electronicii. Proiectul este extrem de complex deoarece reuneşte activităţi de cercetare, dezvoltare, comercializare, producție și montaj.

În prezent, societatea Tudor Tech SA se află în tratative cu zeci de clienți, țări și companii aeriene pentru încheierea de contracte de vânzare.

În discursul pronunţat, cu prilejul ceremoniei de inaugurare, Mircea Tudor, CEO al MB Telecom Ltd din România şi al societăţii  Tudor Tech SA din Saint-Imier, a prezentat detalii tehnice privind «Roboscan Aeria», mizele investiţiei şi a mulţumit autorităţilor federale, cantonale şi locale pentru deschiderea, profesionalismul şi eficienţa cu care s-au implicat pentru parcurgerea, într-un timp record, a întregului proces administrativ, destinat implementării proiectului investiţional românesc. Mai multe țări, printre care Franța, Austria și Italia, s-au  aflat în concurență cu Elveția pentru a-şi adjudeca sediul companiei Tudor Tech SA, dar susținerea și interesul autorităților elveţiene din cantonul Berna, au făcut ca balanța să încline spre alegerea Confederației, a mai adăugat omul de afaceri român.

Au mai pronunţat discursuri, cu prilejul ceremoniei oficiale, Stéphane Boillat, Primarul localităţii Saint-Imier, Thomas Bohn, director al «Greater Geneva Berne Area» (GGBa), Jean-Philippe Devaux, şeful Direcţiei pentru prospecţiuni economice din Departamentul de Promovare Economică a cantonului Berna, Jean-Luc Vincent, Preşedintele-fondator al Salonului Mondial de Invenţii de la Geneva şi Anca Opriş, ambasadorul României în Elveţia.

 

FOTOCRONICA

Lista secțiilor de votare din Elveţia la alegerile prezidențiale din anul 2019

16.10.2019

Lista secțiilor de votare din Elveţia la alegerile prezidențiale din anul 2019: Geneva 1 – Chemin de la Perrière 6, 1223 Cologny, Geneva,…

Anunț cu privire la publicarea listei secțiilor de votare din străinătate

14.10.2019

La propunerea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat, prin Hotărârea nr. 35/2019, lista secțiilor de…

Sfințirea paraclisului primei mănăstiri ortodoxe din Elveția

03.10.2019

La 28 septembrie 2019 Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale alături de Preasfințitul Părinte Ignatie,…